Întreprinderea

Fondată în 1998, societatea GLOBO Handels GmbH şi-a stabilit sediul social în Austria. De aici marfa se livrează la clienţi din toată Europa. Societatea este specializată în dezvoltarea şi distribuţia la scară internaţională a soluţiilor de iluminat domestic. Actualmente produsele sunt expediate în peste 40 de ţări din lumea întreagă. Printre distribuitorii cei mai importanţi se numără: magazine de mobilă, magazine de construcţii, magazinele specializate în comercializarea corpurilor de iluminat, precum şi lanţuri de distribuţie şi distribuitorii regionali.

artikelbild.jpg

Un sprijin important în această creştere dinamică îl reprezintă filialele de distribuţie din Slovacia, Franţa, Italia şi Serbia. Pentru a asigura în continuare creşterea grupului Globo s-a prevăzut deschiderea de noi filiale în străinătate.

Având o paletă de peste 2 000 articole, societatea GLOBO Handels GmbH ocupă pe piaţă poziţia de furnizor care acoperă în ansamblu gama de iluminat, de la lămpile halogene inovative la produsele care economisesc energie, până la lămpi de masă, lampadare, lămpi de exterior, lămpi decorative, trecând prin aplice de perete şi plafoniere de ambianţă. GLOBO este un adevărat creator de tendinţe în materie de tehnologie solară şi LED, în mod special pentru iluminatul exterior.

Societatea GLOBO Handels GmbH are la ora actuală 200 persoane cu înaltă calificare. Societatea face parte dintre principalii distribuitori de corpuri de iluminat din Europa.

Datorită noului centru logistic din St. Jakob deschis în 2008 care dispune de 22 600 locuri de amplasare pentru paleţi, Globo poate garanta o foarte mare disponibilitate a produselor.

Cercetarea, dezvoltarea şi design-ul reprezintă pentru GLOBO Handels GmbH fundamentul unui viitor prosper. Societatea lucrează deja de câţiva ani cu designeri de renume precum şi cu Höhere Technische Lehranstalt Ferlach (Institutul superior de formare tehnică din Ferlach). Rezultatele acestei munci sunt prezentate clienţilor la diferite târguri, ca de exemplu la Frankfurt, Milano, Hong Kong şi Moscova, şi la diverse prezentări regionale. Vastul catalog VISION reprezintă de asemenea un atu fundamental.

Urmărirea consecventă a acestui concept reprezintă un avantaj concurenţial important şi un factor de reuşită decisiv pentru viitoarea creştere a grupului GLOBO.